Sunt Anca Maria, fizioterapeut, tehnician maseur și mereu învăț câte ceva nou dar, cel mai frecvent, mă vei găsi aplicând aproape zilnic terapii manuale în urma cărora obțin rezultate excelente.
De asemenea, lucrez tehnici de masaj, reflexoterapia și drenajul limfatic de peste 4 ani cu mult entuziasm, dedicare și seriozitate.
Cred că această perioadă este cea mai frumoasă din viața mea întrucât fiecare persoană cu care am interacționat și lucrat m-a ajutat să mă dezvolt pe mai multe planuri și să devin un fizioterapeut mai bun.
Motivația mea principală este aceea de a ajuta oamenii. Am ales să devin fizioterapeut din dorința de a face o diferență reală în viața oamenilor. Să ajut pacienții să-și recupereze mobilitatea și să-și îmbunătățească calitatea vieții sunt activități foarte împlinitoare pentru mine.
Un alt aspect motivant a fost interesul pentru știința mișcării. Am fost întotdeauna fascinată de modul în care funcționează corpul uman și de complexitatea sistemului musculoscheletal. Fizioterapia mi-a oferit oportunitatea de a explora aceste aspecte și de a aplica cunoștințele în practică în beneficiul oamenilor.
Am pornit prin a urma un program de studii în fizioterapie la Facultatea de Kinetoterapie din cadrul UNEFS, București, unde am dobândit cunoștințele teoretice și abilitățile practice necesare. Studii aprofundate și stagii de practică m-au pregătit pentru provocările profesiei.
În timpul facultății, am devenit tehnician maseur urmând cursurile de specializare din cadrul Școlii de Masaj Biofocus. Aici am învățat să fac primii pași în arta masajului.
Pe parcursul carierei, am căutat să îmi extind cunoștințele prin certificări suplimentare și specializări, precum Terapia Manuală Ortopedică (OMT), domeniu specializat al fizio/kinetoterapiei care se ocupă de gestionarea problemelor neuro-musculo-scheletale, făcând parte din generația OMTRO 7.
Particip continuu la cursuri de formare, conferințe și workshop-uri pentru a rămâne la curent cu cele mai noi tehnici și cercetări în fizioterapie.
În timp, am învățat importanța construirii unor relații de încredere cu pacienții mei, ceea ce a fost esențial pentru succesul tratamentelor și pentru satisfacția profesională.
Această combinație de pasiune, educație, experiență practică și dedicare m-a ajutat să îmi ating obiectivele și să ofer îngrijire de calitate pacienților mei. Fizioterapia nu este doar o profesie pentru mine, ci o vocație și sunt mândră să pot contribui la bunăstarea și recuperarea oamenilor.
De ce să alegi să lucrezi cu mine?
Consider că sunt capabilă:
Aspir să fiu mereu la înălțime și consider că aceste trăsături contribuie la crearea unui mediu de tratament pozitiv și eficient, facilitând recuperarea și îmbunătățirea calității vieții pacienților.
Când dorești mă poți contacta foarte ușor aici. Mi-ar plăcea să discutăm despre situațiile cu care te confrunți și ce așteptări ai de la mine, astfel încât să găsim soluții cât mai eficiente pentru îmbunătățirea stării trupești, psihice și spirituale.